INTEGRATOR SISTEME SI INSTALATII CU EFICIENTA ENERGETICA RIDICATA

Programul Casa Verde este pregatit de lansare

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat vineri, la Slatina, ca saptamana aceasta ( 25-31 mai )  va aparea in Monitorul Oficial forma finala a Programului Casa Verde caruia i-au fost aduse modificari, iar din iulie, va fi deschisa finantarea, informeaza Agerpres.

"Programul Casa Verde trebuie sa apara din moment in moment in Monitorul Oficial. Programul a fost modificat si forma finala are doua componente majore schimbate. Prima - beneficiarii vor fi exclusiv administratiile locale, iar a doua componenta modificata consta in faptul ca nu mai exista furnizori acreditati. Toate aplicatiile programului le vor face administratiile programului pentru spitale, crese, camine de batrani etc.", a spus Nicolae Nemirschi.

Ministrul a aratat ca vor fi acceptate instalatiile pentru producerea de energie solara, eoliana, geotermala, cele pe baza de biomasa, fotoelectrice etc. Va fi subventionata in proportie de 80 la suta, din fondul de mediu, fiecare investitie. Potrivit ministrului, anul acesta, pentru Casa Verde sunt alocate fonduri de 75 milioane de euro, bani care vor fi dati in doua etape: prima intre 15 si 31 iulie si a doua intre 1 si 15 septembrie.

"Singura componenta din domeniul privat acceptata in program este asociatia de proprietari si numai printr-un contract de comodat cu primariile. Cred ca programul va avea o finalitate buna", a apreciat ministrul Nemirschi. Acesta a dat o veste buna si pentru orasele care au gradini zoologice cuprinse in programul guvernamental de reabilitare a gradinilor zoo.

Mai precis, Nemirschi a spus ca saptamana viitoare va deschide finantarea pentru inceperea lucrarilor de reabilitare a gradinilor zoo, cele 14 cuprinse in programul national. Si Gradina Zoo din Slatina este cuprinsa in acest program, cu o finantare promisa de Guvern de 3,2 milioane de lei.

Sursa : NaturEnergy.ro
Web Analytics